Profil
Inca din anul 1955, pe langa alte asezaminte medicale din Craiova, exista Spitalul Regional Craiova (unde in prezent se afla localul “vechi” al Facultatii de Medicina si Farmacie).
Incepand cu anii `60, acest spital incepe sa nu mai raspunda la comanda sociala a unei zone geografice in continua transformare (regiunea Oltenia) si a unui oras (Craiova) a carui populatie si suprafata cresteau considerabil de la un an la altul (de altfel, Craiova este declarat municipiu in anul 1968).
Desi una dintre marile dorinte ale oltenilor de a avea Universitate la Craiova fusese realizata prin festivitatea de deschidere ce a avut loc in ziua de 4 octombrie 1966, marcandu-se si deschiderea oficiala a anului universitar 1966/1967, Universitatea craioveana nu avea Facultate de Medicina.
Legea 138 din 21 aprilie 1947 prevedea la art. 2 infiintarea unei “Facultati de medicina umana”, dar aceasta nu s-a realizat in fapt. Desigur ca pentru indeplinirea acestui deziderat a fost o cale lunga, dar toti cei legati de Oltenia au perseverat continuu.
Ulterior, in spatiul spitalului, au fost construite alte cladiri cu functiuni specifice.
Specialități
- Cardiologie,
- Dermatovenerologie,
- Diabet Zaharat-Nutriţie şi Boli Metabolice,
- Endocrinologie,
- Gastroenterologie,
- Oftalmologie,
- ORL,
- Oncologie medicală,
- Medicină Internă,
- Neonatologie,
- Neurologie,
- Pediatrie,
- Pneumologie,
- Urologie
- Chirurgie Generală,
- Ortopedie
Legături
Hartă
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Sorry, unable to load the Maps API.